Oameni care tac și fac

Raiul Ardealului

Plantăm semințe clipă de clipă. În luna ianuarie a acestui an, prietena mea Alina, îmi povestea despre Florin Delinescu, ghid (localnic) turistic în Țara Hațegului.

În acel moment mi-am zis “îl contactez.“ Sămânța a crescut și gândul s-a manifestat în luna iunie a acestui an.

Drumul către Țara Hațegului este încărcat de melancolie și de fascinația lucrurilor de demult.

Călătoria prin ținutul Hațegului este o descoperire între o lume văzută și nevăzută.

Alături de Florin am descoperit povești adunate de-a lungul timpului, povești înțelepte ce conțin o umbră misterioasă.

Prinsă de farmecul istoriei, alergam cu închipuirea minții prin Pădurea Pomului, urmărind legenda locului. Aici în Raiul Ardealului Soarele este de trei suliți pe cer, iar timpul se oprește în loc.

Legendele circulă pe plaiuri în foșnetul vântului iar stâncile sunt împietrite de atâta adevăr.

Florin vorbește rar și așezat. Îi simt libertatea inimii prin chipul brăzdat de zâmbet.

Urmând firul drumului, Florin îmi arată o altă Sarmizegetusa. Sarmi cum îmi place mie să-i spun, este o forță și un mister. Aici observ o lume străveche povestită de pietre rătăcite  cu cicatrici înscrise în  forme naturale necunoscute sau cu înscrisuri antice pierdute în vremuri de legendă.

Timp de trei zile cât am străbătut istoria neamului meu, sufletul mi-a cântat de bucurie, așa că îți las ție călătorule, prilejul de a merge și a descoperi Țara Hațegului denumită și Raiul Ardealului.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: