Articole utile

Multumesc!

Mai intai, mama s-a caznit sa-mi predea lectia aceea cu intorsul celuilalt obraz – un fel de “Multumesc” pentru palmele ce mi le-ar fi pleznit oamenii sau destinul peste suflet, dar voi vorbi acum numai despre oameni. “Multumesc ca mi-ai aratat cum sa nu fiu vreodata, multumesc ca mi-ai demonstrat ca eu nu pot sa raspund la fel, multumesc pentru increderea pe care o ai in puterea mea de a merge mai departe” imi tot explica mama. “Si daca nu-ti sunt asemenea tot trebuie sa-ti rasplatesc cumva atentia, fie ea si negativa, pe care mi-ai daruit-o, o sa-ti multumesc. Ca sa fii sigur ca te-am inteles si te-am iertat, dar am ales sa nu fiu ca tine. Pentru ca nu pot si nici nu-mi doresc sa pot, fiindca stiu ca nu e bine sa fac cee ace faci tu.”

Si-am purces prin viata multumind in stanga si-n dreapta pentru tot si toate. Pentru orice mangaiere, pentru orice vorba de alinare, pentru fiecare privire plina de compasiune si intelegere, pentru fiecare incurajare, pentru fiecare mana intinsa cu generozitate inspre mine, pentru fiecare gand frumos, pentru fiecare binecuvantare. Asa cum m-am priceput, dar din tot sufletul si cu toata bucuria.

Si-am invatat astfel sa le multumesc pana si celor care mi-au dat branci chiar si-atunci cand zaceam cu un picior in groapa, considerand ca, desi m-am opintit spre inainte de-a busilea, un fel de curaj incapatanat m-a purtat aproape intotdeauna inspre lumina. Le-am multumit si celor care n-au dorit sa ma vada cu adevarat, judecandu-ma stramb, si celor care nu m-au iubit sau nu m-au iertat, celor care m-au ranit sau chiar m-au chinuit. Le multumesc tuturor, asadar. Cu iubire si sinceritate.

Si celor care au ramas in viata mea cand cerul mi-era acoperit de nori si au desfacut o umbrela impermeabila peste capul meu, dar si celor plecati in graba sa se adaposteasca de furtunile ce ma vizau pe mine, lasandu-ma singura sub cerul liber. Astfel, m-au invatat sa-mi caut singura refugiul salvator. Va multumesc ca mi-ati sters lacrimile cand nu-mi gaseam batista, dar va multumesc si voua, cei care mi le-ati provocat deseori; m-ati ajutat sa-mi curat ochii de tot ceea ce era impur. Va multumesc, prieteni, pentru fiecare mana solidara si lipsita de ganduri ascunse pe care mi-ati intins-o, ridicandu-ma din prapastii ametitoare, si va multumesc si voua, cei care v-ati indesat palmele adanc in buzunare si ati trecut pe langa mine cand zaceam la picioarele voastre. Am aflat astfel cu mandrie ca pot sa ma ridic si sa o iau de la zero singura fiindca sunt puternica si am toate motivele sa ma incred in forta de a ma salta prin propriile-mi puteri pana unde mi-e locul.

 Visatorii nu mor niciodata, autoare: Carmen Voinea-Raducanu

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

%d blogeri au apreciat: