Gânduri din inimă

Comunicarea este vocea inimii

Nu știu cum face Universul ăsta dar pe toate le așază cum numai el știe. A dat peste mine norocul să primesc în dar câteva ședințe de osteopatie, amestecate cu fel de fel de tehnici numai de Daniel știute.

Corpul meu a reacționat din toți rărunchii din pricina bagajelor purtate, a supărărilor, a frustrărilor conștiente sau inconștiente. Mi-am dat seama că de-a lungul timpului, în mijlocul zilei am tras draperiile vrând să se facă noapte, să nu cumva să mă deranjeze o rază de lumină în întunericul meu.

Mi-am înghesuit emoțiile și sentimentele într-o cutiuță având impresia că voi deveni o eroină. Am crezut multă vreme că fac o faptă măreață și că în viitor voi primi lauri sau o statuie. Am tăcut de multe ori și nu i-am deranjat pe cei care au greșit, nu i-am întrerupt pe cei care au luat-o pe arătură, nu i-am alungat din viața mea pe cei care mi-au dat cu paru-n cap sau m-au trădat, mințit și batjocorit în mod repetat.

Am suprimat tot ceea ce este în interiorul meu crezând că este bine, toate acestea au dus la o moarte lentă a sinelui, o lipsă de viață. Mi-am găsit mereu explicații pentru tăcerea mea, lăsându-mă pe planul doi, punând în prim plan mereu pe altcineva.

Toate acestea le-am înăbușit sub capacul răbdării mele, depozitându-le pe rânduri, rândulețe, cu energii stagnante nu doar la nivel emoțional dar și fizic. O tensiune, o durere, o de toate cu dezechilibre și nemulțumiri nesuflate.

One Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

%d blogeri au apreciat: