Una pe zi

A crede…

Când eram copil obișnuiam să vorbesc lucrurilor, fructelor, păsărilor care zburau deasupra capului meu sau le vedeam în copaci, copacilor semeți din grădina bunicii mele, stelelor de pe cer, pietrelor uscate de soare…  

Totuși, am încetat să le vorbesc liber o lungă perioadă de timp gândindu-mă la ce ar putea crede/spune alții… 

Între timp am aflat că în ochii de copil există credința în miezul lucrurilor… 

Redescopăr că a crede nu înseamnă să tragi o concluzie. 

 Este o cale de acces la o vitalitate ce există în orice lucru.

 

Inspirație ție,

Liliana

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: